I
Strunesc o inima de sticla sa bata
De-acolo palpaie iubirea
De-acolo vin zvacniri apasatoare.
Sunt un copil si-un aerodrom.
Pleaca, vin iubiri ce-ncearca
A ma amagi iremediat-
Dar inima-mi nu-i iubitoare
E-un lucru casant- e-o sticla de ceas.
Daca se sparge in mii si mii de bucatele
Ca o stea pe cerul lumii bezmetic voi umbla
Meditarea in ceru-mi, la putere
Nicicand n-o voi mai putea afla.
Samanta indiferentei germineaza
In sticla ce-i sparta si ma zgarie
O lume-as primi-o aici-
De m-ar putea salva.
Eu de ieri sunt mort in noaptea ce-am trecut-o
Acum sunt altul, mai intelep cu inc-o zi
Dar sticla-i tot acolo si ma zgarie
Poate maine nu ma voi mai trezi.
O planta, luminata de egoismul exterior
S-a dezvoltat in inima-mi
N-o las sa ma drogheze, sa ma schimbe
O rup si-o las sa cada.
Da, chiar, ma schimb in fiecare zi;
Dar radacinile tot acolo sunt
O, Doamne, de m-ai putea auzi-
Degeaba-eu tot surd raman.
II
S-aud cantarea din nou pe prispa
Ce ma duce curcubeului;
Ganduri ce urca pe streasina-
Spre Univers.
Zei ma-mbata cu licoarea aurita
Al copilariei dar
Amurgul in taina, o clipita
Un vis copilaros macar.
O liniste magulitoare-ndata
Mormantul lumii intr-o clepsidra
Se scurge-ncet, de neoprit-
Spre neant.
Picurii de ploaie bat in geamul mansardei
Deschid geamul-ma uit;
Nimic nu-i pe-afara- doar apa
De parca apa nu ne-ar trebui?
Constiinta e-o povara grea, apasatoare
Ce bine-i de cei ce n-o pot avea-
O, ce mult mi-as dori sa mai copilaresc
Atunci numai constiinta nu aveam.
Rautatea nu-mi putea atinge visele-
Stelele nu erau prea departe;
Acum raul domneste.
Iar eu nu mai sunt copil, nu!
Nu mai pot s-o mai infrang.
Secundele se scurg-nisip derizoriu
Pe faleza ingusta a vietii
M-as pune de-as fi un tren
In fata timpului.
In viata mea, in timpul ce trece-
Vad o luminita ce s-apropie;
Oricum e o speranta desarta
E doar un tren ce vine;s-apropie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu